Începutul

Dacă joci pentru prima dată, ar trebui ca mai întâi să urmezi tutorialul și să îndeplinești cât mai multe misiuni. Dar, după un timp, devine mai greu să îndeplinești cerințele, și durează mai mult. Acum e timpul să ieși afară și să te ocupi de propriul oraș:

Orașul

Secretul succesului unui oraș este producția. Doar dacă produci suficiente monede și provizii vei putea să ai cele mai noi clădiri și unități militare. Fii sigur, însă, că ai la dispoziție cât mai multe clădiri rezidențiale și clădiri de producție, deoarece ele îți oferă principalul venit. Analizează atent clădirile pe care le poți construi – întotdeauna va exista o clădire care se potrivește cel mai bine stilului tău de joc. Aproape la fel de important este nivelul de fericire al locuitorilor tăi, deoarece, dacă cetățenii sunt fericiți, producția lor este mult mai eficientă. Ca urmare, construiește clădiri culturale și decorațiuni, și încearcă să îți păstrezi permanent oamenii inspirați.

Cercetarea

În partea de sus – centrală a prezentării orașului, se află Punctele tale Forge. O dată pe oră, primești încă unul, până când ajungi la limita maximă. Aceste puncte sunt motorul principal al dezvoltării imperiului tău: ai nevoie de ele pentru comerț, pentru ridicarea Clădirilor legendare și, cel mai important, pentru cercetare. Vei face cercetări prin investirea de Puncte Forge în Schema de Cercetare. Dacă aduni suma necesară de puncte și (dacă e nevoie) costurile de deblocare, vei putea vedea avantajul noii tehnologii disponibile și vei putea construi ceva nou în oraș, din Meniul Construcții.

Harta și bătăliile

Nu ar trebui să treci niciodată cu vederea Harta Continentului. Cucerește provincii, pentru că doar atunci vei primi mai multe expansiuni pentru orașul tău și vei putea exploata depozitele de bunuri oferite. Dacă negociezi sectoare sau le cucerești, este la latitudinea ta. Mai întâi, va fi ușor să învingi armatele inamice cu unitățile militare proprii, dar curând bătăliile vor deveni mai complexe. Pregătește-te bine pentru asta: fii foarte atent la ce unități are oponentul tău și introdu în luptă unități cu care le poți învinge. În mare, unitățile rapide sunt bune în luptă împotriva unităților cu rază de acțiune scurtă sau lungă, iar cele uşoare împotriva celor rapide. Luptătorii cu rază de acțiune au, la rândul lor, avantaj împotriva unităţilor uşoare. Mai poți face încă ceva pentru a-ți crește șansele în luptă: dacă te infiltrezi într-un sector, unitățile adverse sunt mai ușor de înfrânt încă de la început, lucru ce reprezintă un mare avantaj. Dacă mai folosești și relieful în mod eficient și încerci mereu să fii înaintea adversarului cu mai multe unități, vei avea succes și vei întâmpina foarte puțină rezistență.

Jucătorii

Nu ești singur în lume: în vecinătate, vei găsi alți jucători cu care poți face comerț. Dacă iei legătura cu ceilalți, s-ar putea să îți viziteze orașul și să îți ofere sprijin. Bineînțeles că și tu, la rândul tău, le poți vizita orașul și să le finisezi sau să le motivezi clădirile celorlalți jucători.

Pentru asta, primești câteva monede în plus, foarte utile mai ales la începutul jocului, și, în plus, ai o mică șansă să găsești un plan valoros pentru o Clădire legendară. Clădirile legendare vor oferi avantaje importante jucătorilor care reușesc să le construiască. Totuși, pentru a beneficia și mai mult de aceste avantaje, clădirile trebuie ridicate la un nivel cât mai mare. Proprietarul și alți vizitatori ai orașului pot contribui prin donarea de Puncte Forge. De câte ori o Clădire legendară ajunge la un nou nivel, donatorii din top primesc recompense importante.
Pe lângă coexistența pașnică, ai și posibilitatea de a lupta împotriva oponenților. Dacă tu și armata ta de atac învingeți apărătorii inamicului, îi poți jefui o clădire – lucru care poate genera venituri în plus, dar trebuie să știi că un astfel de comportament nu îți aduce prieteni. Oricum, dacă participi la turniruri, poți obține medalii, dar nu vei mai putea evita bătăliile.

Bunurile

După ceva timp, vei avea nevoie de bunuri. Întotdeauna să ții cont de ele și să le planifici din timp producția, astfel încât să te asiguri că nu ajungi să te blochezi din cauza lipsei bunurilor. Nu trebuie să produci singur toate bunurile; concentrează-te pe cele pentru care ai depozite pe Harta Continentului. Lucrează în echipă cu alți jucători și comercializează acele bunuri, pentru a le putea astfel obține pe cele pe care nu le ai. Poți face schimburi și cu negustori care nu sunt jucători, dar prețul nu este deloc avantajos, astfel că ar fi bine să recurgi la ei doar dacă nu ai de ales. Mai există o modalitate prin care poți face rost de bunuri: dacă ai armată, cu pricepere și o bună sincronizare, poți jefui producția de bunuri a vecinilor tăi.

Sfaturi

  • Fă-ți planul dinainte

  • Nu lăsa să se irosească nici măcar un Punct Forge

  • Asigură-te că ai la dispoziție bunuri cât mai curând

  • Folosește propriile depozite de bunuri și fă profit din schimburile de la piață

  • Folosește terenul pentru construcție eficient

  • Încearcă să obții cât mai multe expansiuni – ele nu expiră niciodată și sunt esențiale în dezvoltare

  • Nu uita să colectezi bonusul zilnic din Primărie

  • Acordă tot timpul atenție nivelului de fericire

  • Vizitează orașele altor jucători și motivează-le sau finisează-le clădirile dacă ai nevoie urgent de monede

  • În bătălie: infiltrează-te! Uită-te la structura armatei inamice și recrutează unități potrivite! Folosește avantajele reliefului! Atacă o unitate cu mai multe unități proprii!

Alegerea lumii

Bine ai revenit, .

Acestea sunt lumile în care ai jucat deja:
    Începe o lume nouă, pe care încă nu ai descoperit-o

      Nu eşti ?

      Deconectează-te

      blaaah